Dezvaluiri: Legaturi ascunse dintre Basescu si un judecator cu 'nasul in suflet'

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 12-09-2015 10:23

In 2004 fostul presedinte Traian Basescu scapa basma curata de un dosar de spalare de bani si luare de mita in care erau vizate o serie de afaceri imobiliare cu Costel Casuneanu. Cel care l-a scapat pe Basescu este judecatorul Iulian Dragomir care a clasat dosarul.

Iulian Dragomir este judecătorul cu "naşul în suflet", care îl suna pe seful ANAF Sorin Blejnar pentru a-i cere favoruri în numele "naşului nostru comun".

"Este omul care conducea oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Abia ce fusese Traian Băsescu ales si domnul Dragomir semnează hârtia prin care oficiul decide să rupă cauza în care erau cercetaţi Traian Băsescu şi Căşuneanu. Nici o lege nu-i dădea dreptul să facă asta", a spus Oana Zamfir (fosta Stancu), la Antena 3.

Ancheta realizata de jurnalistii Antena 3 releva faptul ca existau legaturi ascunse intre judecator si Basescu. Sotia judecatorului facea afaceri cu oamenii apropiati fostului presedinte si chiar cu subordonati ai acestuia.

Simona Elena Dragomir, sotia judecatorului, în noiembrie 2004, cu puţin timp înainte ca Iulian Dragomir să închidă dosarul în care Traian Băsescu era acuzat de spalare de bani, sotia lui Dragomir a intrat în afaceri cu angajaţi din primaria Capitalei dar şi cu alti oameni de încredere ai lui Băsescu.

"Soţia domnului judecător este în această gaşcă. Iar această gaşcă nu este nevinovată", a spus Oana Zamfir (fosta Stancu), arătând că printre asociaţi se numără şi Eugenia Paul, de la Romcontrol, "firma care a făcut evaluările monstruoase de la ANRP".

Judecătorul Iulian Dragomir şi soţia sa au negat că ar fi avut vreo legatură cu oamenii lui Traian Băsescu.