PSD, propunere de reacție pe tema gardului ungar

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 16-09-2015 10:41

Decizia Ungariei de a ridica un gard la frontiera cu România este nefericită, susține senatorul PSD, Petru Filip, preşedintele Comisiei de Politică Externă. El spune, în acest sens, că va propune adoptarea unei rezoluţii ce va fi transmisă apoi Parlamentului maghiar.

"Probabil în şedinţa Comisiei de Politică Externă de astăzi, o să propun colegilor luarea unei poziţii oficiale, sigur, transmisă Senatului şi după aceea Parlamentului maghiar, pentru că până la urmă, acest gard nu rezolvă din punct de vedere tehnic problema imigranţilor, ci mai degrabă este un simbol (...). Cred că este nefericită decizia, ca să nu găsesc un alt cuvânt mai plastic, decizia de montare a unui astfel de gard, similar cu cel dintre Ungaria şi Serbia, care pe fond mă îndoiesc că a rezolvat problema fluxului de migranţi", a declarat, la RFI, Petru Filip.

"Vom face o propunere de - cuvântul nu ştiu dacă la noi funcţionează, în Parlamentul European funcţionează - de rezoluţie, de poziţie, de declaraţie a Parlamentului, a Senatului României vizavi de această măsură pe care Ungaria vrea să o facă", precizează senatorul PSD.