Moneda virtuală bitcoin a fost declarată oficial o 'marfă' în SUA

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 18-09-2015 13:50

Moneda virtuala bitcoin a fost declarata oficial ca fiind o "marfa" în Statele Unite, la fel ca petrolul si grâul, de catre Comisia pentru tranzactii cu contracte pentru marfuri (CFTC), relateaza Bloomberg, potrivit Mediafax.

Institutia a retras joi acuzatiile împotriva unei platforme de tranzactionare a bitcoin, Coinflip, care faciliteaza operatiunile cu optiuni pentru moneda virtuala.

"CFTC a constatat, pentru prima oara, ca bitcoin si alte monede virtuale pot fi definite în mod corect ca marfuri', se arata într-un comunicat al Comisiei.

Implicatiile deciziei pot fi numeroase, având în vedere ca participantii din piata discuta de mult timp daca bitcoin poate fi definita ca marfa, iar CFTC a analizat o perioada îndelungata daca moneda virtuala intra în atributiile institutiei.

Prin decizia adoptata, CFTC si-a afirmat autoritatea de a supraveghea tranzactiile cu contracte futures si optiuni pentru bitcoin, care vor fi supuse reglementarilor agentiei.

În eventualitatea unor nereguli, cum ar fi manipularea tranzactiilor cu contracte futures pentru monede virtuale, CFTC va putea sa aduca acuzatii celor vinovati de astfel de practici.

Daca o companie va dori sa opereze o platforma de tranzactionare pentru instrumentele derivate si contractele futures pentru bitcoin, va fi obligata sa se înregistreze, la fel ca CME Group.

Coinflip, care a facut obiectul actiunii CFTC, nu este singura companie care ofera o platforma de tranzactionare a instrumentelor derivate si a contractelor futures pentru bitcoin.

Decizia CFTC scoate din anonimat tranzactiile cu bitcoin, ceea ce ar putea contribui la clarificarea acestor operatiuni si evitarea unor fraude precum cele prin platforma Mt Gox, dar este probabil sa creasca si costurile.

În 2013, Mt Gox, din Tokyo, realiza 70% din tranzactiile cu bitcoin, dar ulterior a facut cerere de protectie pentru faliment, anuntând ca 850.000 de unitati bitcoin ale clientilor au disparut.