Victor Ponta, prima reacţie după căderea moţiunii PNL - VIDEO

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 29-09-2015 13:28
Actualizat: 29-09-2015 13:35

Premierul Victor Ponta a reacţionat la rezultatului votului din Parlament pe moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. Moţiunea a căzut cu 207 voturi pentru şi 8 împotrivă.

"Nici nu aveau cum să fie probleme. E ultima dată când mai spun chestia asta: a fost un eşect din toate punctele de vedere pentru PNL-PDL. Ziceau că aduc 15.000 de oameni, au adus 1000. Au fost mai mulţi jandarmi ş elevi am înţeles. Ziceau că voturi pentru guvernare, evident că nu au. Dar nu asta e marea problemă. Marea problemă e că nu s-a discutat despre ceea ce trebuie să facă Guvernul zi de zi pentru viaţa oamenilor. Cred că astăzi trebuia să facem cum facem cu salariile, cum facem cu încălzirea la iarnă, cum facem cu proiectele europene, care sunt efectele reducerii TVA. Astea sunt subiectele normale pentru moţiune. Dacă au dorit neaparat să discutăm despre contracte, sigur că doamna Gorghiu a avut o surpriză neplăcută. Şi cei care credeau în onestitatea doamnei Gorghiu. Asta e problema ei. Ceea ce e important este că din acest moment şi având în vedere că până în februarie nu se poate depune moţiune de cenzură, eu de astăzi mă extrag pe cât posibil din toate aceste bătălii politice inutile şi nu foarte onorante, cum s-a văzut şi astăzi, şi sunt gata nu doar să îmi folosesc toată energia pentru actul de guvernare, ci şi să dau explicaţii, să răspund, să spun ceea ce am de făcut în funcţia de prim-ministru, alături de echipa de guvernare şi coaliţia de guvernare", a declarat Ponta.