S-a stabilit data cînd Bute va boxa cu DeGale

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 02-10-2015 09:45

Pugilistul Lucian Bute va lupta, la 28 noiembrie, la Videoton Centre din Quebec, cu James DeGale, detinatorul centurii IBF la supermijlocie, a declarat impresarul boxerului britanic, Eddie Hearn, informeaza boxingscene.com, potrivit Mediafax.

Hearn a precizat ca negocierile pentru aceasta lupta sunt aproape finalizate, anuntul oficial urmând a fi facut în urmatoarele zile.

La rândul sau, Howard Grant, antrenorul lui Bute, a afirmat ca românul se afla deja în Florida, pentru a pregati urmatorul meci.

În vârsta de 29 de ani, campionul olimpic de la Beijing, James DeGale (21 de victorii, o înfrângere, 14 KO), a intrat în posesia centurii IBF, în luna mai, la Boston, dupa ce l-a învins pe americanul Andre Direll. Centura a fost detinuta de Carl Froch, fiind pusa în joc dupa retragerea britanicului. Singura înfrângere a lui DeGale a fost în 2011, în meciul cu George Groves.

Lucian Bute a detinut si el centura IBF, pe care a pierdut-o în favoarea lui Carl Froch, în mai 2012. Bute, 35 de ani, 32 de victorii si doua înfrângeri, a boxat ultima data în august, când l-a învins, la Montreal, pe italianul Andrea Di Luisa.