Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, îi dă cea mai proastă veste lui Victor Ponta

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 21-10-2015 17:57

Victor Ponta nu scapă de Laura Codruța Kovesi! Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că în cazul în care va ocupa aceeaşi funcţie şi anul viitor va propune reînnoirea mandatelor şefilor de la Parchetul General şi de la DNA, Tiberiu Niţu, respectiv Laura Codruţa Kovesi, dacă cei doi îşi vor exprima acordul.

Citește și: Noi acuzații la adresa lui Victor Ponta

"Dacă voi fi ministrul Justiţiei şi dacă cei doi îşi vor exprima acordul pentru a-şi continua mandatul, cu siguranţă o voi face, pentru că rezultatele arată foarte clar că au ştiut să conducă aceste instituţii spre performanţe, dincolo de discuţiile din spaţiul public cu referire la anumite cauze, poate uneori insuficient explicate sau înţelese. Nu poţi să pui tu ca procuror pe masă toate datele până la finalizarea unei anchete. Trebuie să aştepţi până la urmă soluţia unui judecător, aşa este firesc să fie, să vezi dacă demersul unui procuror a fost greşit sau nu", a afirmat, miercuri, ministrul Justiţiei, potrivit site-ului DC News.

Citește și: Digi24 a dat afară o prezentatoare: L-a întrebat pe Marian Munteanu dacă a fost la Mineriadă/VIDEO

Întrebat dacă decizia de a propune prelungirea mandatelor celor doi şefi ai parchetelor îi aparţine 100% sau poate suporta ingerinţe politice, Cazanciuc a spus: "Cu siguranţă o să aparţină 100% ministrului Justiţiei, dacă voi fi eu acela. Dacă o să fie altcineva, acest lucru nu vă pot spune".

Citește și: Un jurnalist, director de ziar, arestat pentru 30 de zile