HALUCINANT O jurnalistă e satisfăcută de ce s-a întâmplat în clubul Colectiv

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 02-11-2015 17:23

O jurnalistă a surprins și revoltat cu o postare de pe blogul personal. Elena Dulgheru, jurnalistă și critic de film, membră a Asociației Jurnaliștilor și Editorilor Creștini, consideră că victimele de la Colectiv și-au atras moartea pentru că au sărbătorit Halloweenul. „Uneori, lucrurile pe care le spunem se împlinesc. Dacă invoci în mod prea repetat o stafie, s-ar putea ca aceasta să vină”, a scris aceasta pe blog.

Citește și: CUTREMURĂTOR Scrisoarea lui Tudor Chirilă care îți dă fiori / VIDEO

Și asta nu e tot. „Nu se poate să semeni vânt fără să culegi furtună. Asta face Halloweenul, în mod organizat, cu stipendii de la Ministerul Educației (și alte foruri guvernamentale), neamendat de ong-urile pentru drepturile omului, de peste 20 de ani, promovând cu mână liberă satanismul, în timp ce orele de religie sunt acuzate de ”îndoctrinare”.

Citește și: Știu că aveți un retard, dar puteți citi asta?

Nici muzica rock nu a scăpat de vorbele grele ale Elenei Dulgheru. "Asta repetă și muzica heavy metall românească, o clonă lipsită de inspirație după originalul occidental. Satanism second-hand, dar la fel de nociv ca originalul. Ascultați hârșaitul visceral de vibrații de joasă frecvență (deloc original) al formației Goodbye to Gravity, care își lansa noul album în clubul Colectiv în seara declanșării incendiului din 30 octombrie, ca să vă convingeți: The Day We Die. Contemplați-i și posterul kitchos cu dragoni ieșiți dintr-un costum de extraterestru în flăcări, pe care mi-e silă să îl postez aici", e atacul dur al jurnalistei la adresa formației.

Citește și: SCANDAL între Moise Guran și CTP pe tema tragediei din Colectiv