SFÂRȘIT de eră pentru Sebastian Ghiță: LOVITURA primită de deputatul anchetat de DNA

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-11-2015 19:12
Actualizat: 03-11-2015 19:13

Asesoft International, compania despre care DNA spune că este controlată indirect de Sebastian Ghiţă, a intrat în insolvenţă la cererea unei companii din Suedia, Transas Marine International. Nu se ştie deocamdată la cât se ridica datoria pentru care suedezii au cerut insolvenţa Asesoft.

Compania înfiinţată de Sebastian Ghiţă a primit deja un administrator judiciar provizoriu, casa de insolvență Ionescu și Sava.

Citește și: Adrian Despot, declarație de la această oră: Mi-am făcut datoria civică. Am nevoie de prieteni

Asesoft este o companie care a câştigat de-a lungul anilor mai multe contracte importante cu statul. De exemplu, în 2013 a fost în consorţiile care au primit două contracte de la Ministerul de Externe, unul pentru sistemul electronic de obţinere a vizelor, altul de mentenanţă pentru sistemul de informaţii privind vizele.

Potrivit datelor de la registrul comerţului, 99% dintre acţiunile Asesoft sunt deţinute de un offshore cipriot, Minasee Holdings. Însă un rechizitoriu întocmit de DNA spune că Sebastian Ghiţă ar fi unicul acţionar al companiei cipriote care controlează Asesoft International.

Citește și: EXCLUSIV ONLINE Procurorii au reconstituit filmul complet al TRAGEDIEI: Detalii CUTREMURĂTOARE

Sebastian Ghiţă este cercetat de DNA sub acuzaţia că i-a dat mită fostului primar al Ploieştiuluil în schimbul finanţării clubului de baschet Asesoft din banii autorităţilor locale, anunță Digi24.

Citeşte şi: DECLARAȚIA lui Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie, în fața procurorilor: Iată cum arată acum