Republica Moldova: Liberal-democraţii au decis să nu participe la formarea unei noi coaliţii

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 04-11-2015 20:15

Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM) a decis miercuri, la Consiliul său Naţional, să nu participe la negocierile pentru formarea unui nou guvern cu Partidul Democrat şi aliaţii acestuia. Anunţul a fost făcut de fostul premier liberal-democrat Valeriu Streleţ, al cărui guvern a fost demis la 29 octombrie în urma unei moţiuni de cenzură iniţiate de opoziţia socialistă şi comunistă şi susţinute de democraţi. 

''Partidul Liberal Democrat nu va participa la negocieri cu Partidul Democrat şi aliaţii săi pentru formarea unei viitoare majorităţi parlamentare odată ce democraţii au provocat deliberat această criză politică, trimiţând în demisie un guvern proeuropean, care uşor putea fi transformat într-un guvern majoritar, deoarece noi am manifestat deschidere pentru invitarea grupului Leancă (grupul deputaţilor neafiliaţi condus de fostul premier Iurie Leancă) la discuţii. Acum, Partidul Democrat este pe deplin responsabil să găsească soluţii pentru a crea majoritate parlamentară şi să-şi asume responsabilitatea guvernării mai departe'', a argumentat Valeriu Streleţ, potrivit Radio Chişinău. 

De notat că Partidul Democrat (PD) a avut marţi consultări cu Partidul Comuniştilor (al lui Vladimir Voronin), formaţiunea condusă de Marian Lupu afirmând că nu mai este dispusă să aştepte până când liberal-democraţii vor decide să participe sau nu la negocierile pentru constituirea unei noi alianţe de guvernare. 

În urma consultărilor, vicepreşedintele PD, Andrian Candu, şef al legislativului de la Chişinău, a declarat că formaţiunea sa va fi gata să se coalizeze inclusiv cu Partidul Comuniştilor dacă aceasta va aduce stabilitate Republicii Moldova şi va asigura apropierea de UE.AGERPRES