Patriarhul Daniel, un nou mesaj pentru victimele din Colectiv

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 07-11-2015 17:52
Actualizat: 07-11-2015 18:20

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a rugat sâmbătă, la Mănăstirea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Rădăuți, pentru tinerii din clubul Colectiv din București care "au trecut la Domnul într-o formă neașteptată, surprinzătoare și violentă".

Vezi şi: Klaus Iohannis, reacţie la noul bilanţ al victimelor din Colectiv

''Ne rugăm în primul rând pentru cei care au trecut la Domnul într-o formă neașteptată, surprinzătoare și violentă, tinerii de la clubul Colectiv din București. Ne rugăm pentru ca bunul Dumnezeu să odihnească sufletul lor, în pacea, iubirea și lumina Prea Sfintei Treimi. De asemenea, ne rugăm pentru ca Hristos Domnul, care a mângâiat pe văduva din Nain, pe femeia văduvă și îndoliată care petrecea pe unicul drum pe unicul său copil, zicând: Nu mai plânge!, s-aducă mângâiere sufletească, s-aducă multă consolare în sufletele familiilor care-și plâng morții lor acum, familiile îndoliate și îndurerate'', a spus patriarhul BOR, potrivit Agerpres.

Acesta a oficiat, la Mănăstirea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Rădăuți, Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți, iar în predica de final le-a vorbit credincioșilor despre semnificația acestei zile de sâmbătă, de pomenire a morților, denumită și Moșii de toamnă.

Vezi şi: Bilant negru #39. Inca o victima a tragediei Colectiv a murit la spitalul de arsi

Numărul pacienților decedați în urma incendiului din Club Colectiv a a ajuns la 39. Șapte răniți au decedat în cursul zilei de sâmbătă, cinci dintre aceștia la spitale din România, iar doi după ce au fost transferați în Olanda. 107 persoane sunt spitalizate, dintre care 48 sunt în stare gravă și critică, potrivit declarațiilor de sâmbătă ale premierului interimar Sorin Cîmpeanu.