SOS! Criză de sânge în spitale. Apel disperat al medicilor

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 09-11-2015 10:45

SOS! Criză de sânge în spitale. Medicii fac un apel disperat către cetăţeni. Prietenii şi familiile răniţilor cer ajutorul pe contul de socializare. Cei care s-au mobilizat imediat, au fost studenţii de la medicina, care reîncep campania de donare.

Citeşte şi: Incredibil. Copiii ramasi orfani in tragedia Colectiv nu se pot muta in apartamentul de la Primarie

România cere ajutor european pentru răniţii grav în incendiul de la Clubul Colectiv. Comisia Europeană a primit o solicitare din partea Guvernului de la Bucureşti pentru mutarea a 80 de persoane rănite în alte ţări. Se aşteaptă ajutor şi de la românii de rând. Rudele şi prietenii răniţilor fac apeluri disperate pe reţelele de socializare pentru că stocurile de sânge ar fi pe terminate.

Citeste si: Primarul UNPR doneaza o casa copiilor ramasi orfani dupa tragedia Colectiv

Substanţele extrem de toxice inhalate de tinerii din Colectiv au crescut dramatic, în ultimele două zile, numărul deceselor. Şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la spitalul Floreasca a cerut colegilor de la IML să facă investigaţii aprofundate la autopsii pentru a putea interveni mai eficient la răniţii aflaţi pe patul de spital, anunţă RTV. "Unele dintre substantele toxice îşi pun amprenta pe specificul acestor cazuri. l-am rugat pe doctorul Curca de la IML in vederea aprofundarii investigatiilor toxicologice pentru a evidentia daca se remarca persistenta unor concentratii semnificative a substantelor toxice la locul producerii dezastrului", a declarat prof. Ioan Lascăr.