Rusia recunoaște că Statul Islamic a doborât avionul cu 224 de persoane la bord

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 09-11-2015 20:49

Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a admis luni posibilitatea ca un 'act terorist' să fi provocat distrugerea avionului de linie rus deasupra peninsulei Sinai, în Egipt, relatează AFP.

'Bineînţeles, probabilitatea unui act terorist rămâne', a declarat Medvedev în cadrul unui interviu acordat ziarului Rossiiskaia Gazeta, din care care au fost făcute publice extrase în cursul serii.

Mai multe ţări au evocat pista unei bombe la bordul avionului Airbus al companiei ruse Metrojet care decolase spre Sankt-Petersburg din Sharm el-Sheikh.

Ramura egipteană a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru prăbuşirea avionului rus de linie de la 31 octombrie, în care au murit 224 de persoane.

Dimitri Medvedev a mai vorbit şi despre stadiul evacuării cetăţenilor ruşi, aflaţi în Egipt în număr de 80.000.

'Cred că îi vom putea repatria pe cei mai mulţi dintre compatrioţii noştri în termen de două săptămâni', a declarat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus, vineri, suspendarea tuturor zborurilor spre Egipt.

De vineri, în jur de 25.000 de ruşi au fost repatriaţi cu zboruri speciale de la Sharm el-Sheikh, celebră staţiune balneară din peninsula Sinai, de la Hurghada şi de la Cairo, a anunţat la rândul său viceprim-ministrul Arkadi Dvorkovici, scrie agerpres.ro