Un nou ATENTAT comis în urmă cu puțin timp / UPDATE: Peste 60 de morți

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 14-11-2015 00:26
Actualizat: 14-11-2015 00:42

UPDATE: Conform ultimului bilanț, numărul morților a ajuns la 60.

Un nou atentat a avut loc în urmă cu puțin timp în Paris! Este vorba despre o serie de împușcături în cartierul Halles (Halelor). Deocamdată nu se știe câți răniți și câți morți sunt.

Autorii unuia dintre atacurile armate comise vineri noapte în centrul Parisului strigau "Allahu Akbar" (Allah este cel mai mare - n.red.) în timp ce trăgeau cu armele automate, potrivit unui martor care a fost intervievat de postul France Info, transmite sâmbătă EFE.

Martorul, care a povestit ceea ce a văzut printre hohote de plâns, a declarat că se afla împreună cu mama sa în sala de spectacole Bataclan, din arondismentul XI, când mai mulţi indivizi au intrat în forţă şi au început să tragă. Martorul a povestit că i-a auzit de mai multe ori pe autorii atacului strigând "Allahu Akbar" şi că, după o rafală de împuşcături, când se părea că presupuşii terorişti au plecat, a reuşit să fugă şi el împreună cu mama sa.

Oficiali americani din serviciile de securitate consideră că seria de atacuri care au avut loc vineri seara la Paris au fost, cel mai probabil, coordonate, conform primelor informaţii de la faţa locului, a declarat o sursă apropiată domeniului de intelligence, potrivit Reuters.

"Arată exact ca o serie de atacuri coordonate", a spus sursa citată.