Americanii recunosc: Rusia a lovit Statul Islamic

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 17-11-2015 15:08

Americanii recunosc faptul că Rusia a lovit Statul Islamic.

Rusia a lansat 'un număr semnificativ de lovituri' asupra poziţiilor Statului Islamic la Raqa, fief al grupării jihadiste în nordul Siriei, a indicat marţi un oficial american, citat de Agerpres.

Ruşii i-au prevenit pe americani înainte de lansarea acestor operaţiuni, care ar fi implicat în special rachete trase de pe mare şi bombardiere cu rază lungă de acţiune.

Informaţii cu privire la aceste operaţiuni ale Rusiei au fost furnizate anterior de surse din Ministerul francez al Apărării, care au precizat, conform presei franceze, că rachetele lansate de marina rusă au fost trase din Marea Mediterană, trecând pentru prima dată pe deasupra Turciei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Moscova îşi va intensifica raidurile aeriene în Siria după ce Serviciul Federal de Securitate (FSB) a confirmat că prăbuşirea avionului rus Airbus 321, la 31 octombrie în Egipt, tragedie soldată cu 224 de morţi, a fost provocată de un atentat cu bombă.

Şi Franţa a bombardat din nou, în noaptea de luni spre marţi, pentru a doua oară în ultimele 24 de ore, poziţiile grupării jihadiste la Raqa, distrugând un centru de comandă şi un centru de antrenamente.

Preşedintele François Hollande a avertizat că riposta Franţei va fi 'nemiloasă' după atentatele de vineri de la Paris, cele mai sângeroase comise vreodată pe teritoriul Franţei.