SURSE: Întâlnire a ambasadorului SUA cu președintele Camerei Deputaților

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 18-11-2015 15:36

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a avut miercuri o întrevedere cu ambasadorul SUA, Hans Klemm.

Potrivit unor surse parlamentare, Zgonea a avut o întâlnire informala cu diplomatul american în biroul sau de la Camera Deputatilor.

'Cei doi au avut o discutie de coordonare ca urmare a vizitei pe care Zgonea a facut-o luna trecuta în Statele Unite. Întâlnirea care a tinut în jur de jumatate de ora trebuia sa aiba loc cu mai multe zile în urma, dar a fost reprogramata din cauza programului încarcat al Parlamentului din ultima vreme', au precizat, pentru AGERPRES, sursele citate.

Presedintele Camerei urmeaza sa mai aiba miercuri întâlniri cu ambasadorii Rusiei si Marii Britanii la Bucuresti, iar joi se va vedea cu ambasadorul Algeriei.

Întâlnirea cu ambasadorul Federatiei Ruse, Oleg Malginov, are ca scop pregatirea vizitei în România, saptamâna viitoare, a vicepresedintelui Dumei de Stat.