Top 5 politicieni români online

Autor: Roxana Popa, Colaborator
Publicat: 20-11-2015 11:59
Actualizat: 20-11-2015 12:48

Primii cinci politicieni din România în mediul online, calculat după numărul de fani de pe paginile lor de Facebook, sunt următorii: președintele Klaus Iohannis (1.694.248 fani), fostul premier Victor Ponta (775.892), fostul președinte Traian Băsescu (359.714), Elena Udrea (318.603) și liderul Partidului România Unită Bogdan Diaconu (155.986 fani).

Clasamentul a suferit o răsturnare chiar ieri, când Monica Macovei, liderul M10, cu 155.242 fani la ora redactării articolului, a fost detronată de liderul PRU Bogdan Diaconu care a avut creșteri substanțiale de fani în ultima lună. Astfel, venirea lui Daniel Ghiță, campionul de K1, la PRU, anunțată ieri pe pagina de Facebook a liderului naționalist, i-a adus acestuia 816 noi fani, în timp ce Monica Macovei a avut o creștere de doar 16 noi aderenți. De fapt, ieri, Bogdan Diaconu a avut cea mai mare creștere de fani dintre toate conturile de socializare ale politicienilor, de vreme ce până și Iohannis a crescut doar cu 293 de noi prieteni. Facebrands.ro l-a și clasat pe liderul PRU în topul creșterilor de ieri, semn că discursul naționalist are succes în mediul online și aduce tot mai mulți aderenți la mișcarea condusă de Diaconu.