Gest inedit al Rusiei: Cadou făcut Franţei după atentatele de la Paris

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 21-11-2015 18:27

Rusia face un gest inedit ca răspuns la un incident care a avut loc în timpul acţiunii care a dus la uciderea coordonatorului atentatelor de la Paris, din 13 noiembrie.

Ministerul rus de Interne va trimite poliţiei franceze un pui de ciobănesc german, după ce un câine poliţist a fost ucis în asaltul de miercuri din Saint-Denis. Puiul se numeşte Dobrinia, după un personaj din basmele rusești care simbolizează forţa şi curajul, relatează Digi24.

Căţelul ar trebui să-i consoleze pe poliţiştii francezi pentru pierderea lui Diesel, ciobănescul de 7 ani care a fost ucis de terorişti. Diesel făcea parte din divizia canină de elită a forţelor speciale franceze şi participase la zeci de misiuni. A fost ucis de bomba detonată de verişoara teroristului Abdelhamid Abaaoud, în timpul asaltului forţelor de ordine din 18 noiembrie.

Vezi şi: Operaţiune antiteroristă din Paris: Un câine al poliţiei a fost ucis