Utilizarea armelor chimice în Siria devine o 'rutină', afirmă un oficial american

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 23-11-2015 23:38
Actualizat: 24-11-2015 01:12

Utilizarea armelor chimice în conflictul sirian devine o 'rutină', a declarat luni un reprezentant al SUA la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), acuzând din nou Damascul că îşi vizează proprii cetăţeni, relatează AFP. 

Aceste declaraţii intervin după ce OIAC a confirmat pe 6 noiembrie că în Siria a fost folosit gaz muştar (iperită) în luna august şi gaz de clor în luna martie, fără însă a-i numi pe vinovaţi. 

'Trista realitate este că utilizarea armelor chimice devine o rutină în războiul civil din Siria', a declarat Rafael Foley în faţa Consiliului executiv al OIAC, conform unui document publicat pe site-ul organizaţiei. 

Acuzaţiile de utilizare a armelor chimice, de către grupul Statul Islamic sau de regimul sirian, s-au înmulţit în ultima perioadă. 

Potrivit concluziilor unui raport OIAC făcute publice, 'incidentele din martie 2015 se referă la utilizarea uneia sau mai multor substanţe chimice - între care gaz de clor - ca arme' în provincia Idlib (nord-vest). 

Un alt raport a confirmat utilizarea gazului muştar la 21 august la Marea, un oraş din provincia Alep (nord), care a condus "foarte probabil" la moartea unui copil. 

Anchetatorii OIAC au stabilit deja în septembrie 2014 că a fost folosit clor ca armă chimică în mod 'sistematic şi repetat' la Kafr Zeta (în provincia Hama, centru), la Al-Tamana şi Tal Minnis (în provincia Idlib). 

În ceea ce priveşte atacul de la Idlib din martie 2015, Foley a afirmat că martorii intervievaţi au remarcat prezenţa elicopterelor, de care dispune 'numai regimul sirian". 

'O singură concluzie este posibilă: regimul sirian continuă să folosească arme chimice împotriva propriului popor", a adăugat oficialul american. Damascul 'nu va ezita să recurgă la astfel de tactici pentru că acestea servesc scopurilor sale cinice', a mai spus el.AGERPRES