REVOLUȚIA lebedelor negre în PNL

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 26-11-2015 13:25
Actualizat: 26-11-2015 13:42

Rezistanța la schimbare este uriașă în PNL. Baronii PNL nominalizați deja în anumite cercuri politice la vârf nu vor în ruptul capului să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor.

Surse liberale vorbesc de o adevărată revoluție în partid din prtea acestora. ”Se fac liste și se strâng semnături”, împotriva celor care au cerut curățirea partidului.

”Ce se întâmplă este de neînchipuit. Semnalul a fost foarte clar, iar ei în loc să priceapă timpurile și-au dat mâna pentru a respinge orice solicitare a președintelui”, confirmă pentru STIRIPESURSE.RO un important prim-vicepreședinte al PNL.

Potrivit unor surse convergente din partid ar fi vorba de liste cu semnături împotriva celor doi co-președinți. Supărarea mare este aceea că nu i s-au opus președintelui Klaus Iohannis în față când acesta a cerut reformă urgentă în PNL și îndepărtarea din fruntea partidului a tuturor celor cu probleme penale și de imagine.

Nimeni nu știe clar ce se urmărește prin forțarea acestui tip de mișcare, dar tuturor le e clar că nebunia nu se va opri aici de vreme ce cei vizați nu vor să facă pasul înapoi.

PS: Se pare ca mișcarea de la Primăria Capitalei e parte a acestui plan.

Vezi și: Deputat PNL, despre noul primar liberal al Capitalei: Este pur și simplu înjositor pentru București