Prima reacţie a Guvernului la plagiatul ministrului Tobă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 26-11-2015 14:58
Actualizat: 26-11-2015 15:04

Noul ministru de Interne, chestorul principal Petre Tobă, care a condus Poliția Română în ultimii 3 ani, se alătură listei de demnitari suspectați că și-au plagiat tezele de doctorat, după cum dezvăluie o anchetă publicată de pressone.ro. Prima reacţie oficială a venit de la purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Dan Suciu a anunţat că se aşteaptă o anchetă oficială în acest caz, din partea unor specialişti, după care, în funcţie de verdict, se va lua o decizie. ""Nu s-a discutat acest subiect, dar vă reamintesc că obiectivul de integritate este fundamental şi un obiectiv la care premierul şi Guvernul ţin foarte mult. Dacă verdictul de plagiat va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluţie. Vom vedea verdictul şi vom avea şi soluţia", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Tot joi, europarlamentarul Cristian Preda i-a cerut premierului Cioloş să-l demită pe ministrul Tobă. "Ministrul Tobă trebuie să zboare din guvern imediat. Dovezile plagiatului sunt clare. E regretabil că noul ministru de interne i-a ascuns premierului frauda pe care a comis-o. Poate că, în condițiile actuale, ar fi bine ca Dacian Cioloș să nu aștepte demisia lui Tobă, ci să-l demită", a afirmat Preda pe Facebook.

Vezi şi: Ministru în Guvernul Cioloş, acuzat de PLAGIAT în teza de doctorat