Ziua decisivă pentru libertatea lui Ioan Oltean

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 27-11-2015 14:30
Actualizat: 27-11-2015 15:40

Conducerea Camerei Deputaţilor a inaintat Comisiei Juridice cererile de arestare preventivă a deputatului Ioan Oltean si Catalin Teodorescu. Potrivit lui Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, Comisia Juridica se poate intruni oricand, insa nu este obligata sa o faca in urmatoarele zile, care sunt libere.

Astfel cel mai probabil cererea DNA va ajunge în plen mierucuri, 9 decembrie. Între timp, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va trebui să dea un aviz pe solicitarea procurorilor.

Conducerea PNL a anunţat deja că va vota pentru încuviinţarea arestării deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, urmăriţi penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru. 

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, şefa DNA l-a sesizat pe procurorul general al României pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, acesta fiind trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, şi a lui Ioan Oltean, pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.