Un cunoscut om de afaceri, membru PSD, aflat în vizorul DNA, s-a sinucis

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 02-12-2015 10:34
Actualizat: 02-12-2015 15:40

Un cunoscut om de afaceri a fost găsit spânzurat, miercuri, 2 decembrie, în sediul firmei sale. În urmă cu trei luni, procurorii DNA au făcut percheziţii la firma acestuia.

Patronul SC Urban Proiect SA Bârlad, Viorel Dumitrașc, a fost găsit spânzurat în incinta firmei sale. Anchetatorii merg pe varianta sinuciderii. Potrivit publicaţiei locale Vremea Nouă, Viorel Dumitrașc a cedat psihic în urma scandalurilor în care a fost implicat alături de fostul primar al Bârladului, Titi Constantinescu.

Căderea psihică a lui Viorel Dumitrașc îşi are rădăcinile în evenimente de anul trecut, de la prima implicare a lui în cercetarea lui Titi Constantinescu de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Fostul primar l-a acuzat că l-a dat pe mâna justiției.

Pe 8 septembrie, firma lui Viorel Dumitraşc a fost vizată de DNA, care a ridicat câțiva saci cu documente referitoare la colaborarea sa cu firma lui Titi Constantinescu, Construcții Consult și Negroterm Bârlad.

Dumitrașc este cunoscut ca membru marcant PSD Bârlad. Acesta a câștigat pe bandă rulantă toate licitațiile cu bani publici și europeni în perioada în care Titi Constantinescu era primar.

Vezi şi: Ei sunt cei mai ”deștepți bogați” din cel mai sărac județ al țării: Cum fac liderii PSD afaceri