'In ciuda problemelor pe care le au partidele, nu exista alternativa serioasa'

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 04-12-2015 12:03

Co-presedintele TNL, Costel Alexe sustine ca in ciuda problemelor pe care le au partidele politice, nu exista in acest moment o alternativa serioasa. El considera totodata ca PNL poate fi reformat si imbunatatit, spre deosebire de PSD care nu va trece printr-un proces similar.

"Tragedia din Colectiv a evidențiat două lucruri: dorinţa de schimbare, pe de o parte, dar și îndoiala unora că partidele politice vor putea aduce și implementa această schimbare, pe de altă parte.

Consider că schimbarea în România va fi adusă tot de partide și, subiectiv, mă gândesc aici în primul rând la PNL. În ciuda tuturor problemelor pe care le au partidele - şi pe care doar un ipocrit ar refuza să le vadă - în momentul acesta nu există alternativă serioasă.

Chiar dacă în partide există mulţi oameni acuzaţi de corupţie şi/sau cu mentalităţi învechite, tot în aceste instituții fundamentale ale democrației sunt şi mulţi oameni corecţi, care vor să schimbe lucrurile în România.

Nu cred că ar trebui să căutăm răspunsuri în experimente. Pentru mine, soluţia este să îmbunătăţim partidele deja existente. Eu cred că PNL poate fi îmbunătăţit dar, poate subiectiv, am mari îndoieli în privinţa PSD, care n-a reuşit să schimbe mare lucru în mentalitatea sa în ultimul sfert de secol", a precizat Costel Alexe, intr-un comunicat de presa.

Deputatul considera ca PNL, dupa propria reforma, poate reforma Romania.

"Sunt convins că PNL este partidul care poate reforma România, la fel cum sunt convins că 2016 va fi anul în care reforma internă a acestui partid (deja începută) va aduce schimbări importante. Nu e o declaraţie politicianistă, este ceea ce am încredere că se va putea vedea la cele două rânduri de alegeri din 2016.

Atunci România va avea de ales între un PSD tot nereformat şi un PNL mai bun decât în anii din urmă, capabil să reformeze ţara cu politici de dreapta", a conschis Alexe.