SUA au dat lovitura decisivă: Anunțul despre Statul Islamic

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 10-12-2015 20:43

Trezorierul grupării Statul Islamic, Abu Salah, şi doi alţi responsabili jihadişti de nivel înalt au fost ucişi în noiembrie în lovituri aeriene ale coaliţiei conduse de SUA, a declarat un purtător de cuvânt militar citat de AFP şi Reuters.

Abu Salah, ucis 'la sfârşitul lui noiembrie', era 'unul din responsabilii financiari cei mai importanţi şi mai experimentaţi' ai grupării, a declarat col. Steve Warren în cadrul unei videoconferinţe de la Bagdad.

Citește și: Laura Codruța Kovesi dă detalii despre dosarul lui Gabriel Oprea de la DNA

'Este al treilea membru al reţelei financiare a SI pe care l-am ucis în ultima perioadă', a declarat purtătorul de cuvânt.

'Uciderea lui afectează expertiza şi capacitatea necesară pentru coordonarea finanţării organizaţiei', a spus el.

Coaliţia l-a mai eliminat 'tot la sfârşitul lui noiembrie' pe unul dintre responsabilii SI însărcinat cu 'extorcarea' de fonduri de la populaţia civilă, a spus el.

Citește și: STENOGRAME Cum acționa rețeaua Truică-Andronic-Marcovici: NU trebuie să vorbim...

Şi 'în aceeaşi perioadă' coaliţia a ucis un înalt responsabil al grupării Statul Islamic care coordona 'transferurile de informaţii, de persoane şi de arme'.

'Aceste lovituri reprezintă un exemplu pentru modul în care suntem capabili să decimăm reţelele' extremiste, a spus el.

Coaliţia condusă de SUA face eforturi să creeze dificultăţi SI eliminându-i pe responsabilii de rang înalt ai grupării, notează AFP.

Citește și: PONTUL pe care Laura Codruța Kovesi îl dă celor care ajung la DNA: Cum se pot apăra eficient

SUA a recurs la lovituri aeriene pentru eliminarea acestor responsabili, dar Washingtonul a anunţat recent desfăşurarea în Irak a unei unităţi a forţelor speciale capabilă să-i captureze sau să-i ucidă pe responsabilii vizaţi în Siria.

Citește și: EXCLUSIV Probele VIDEO pe care le au procurorii despre Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean