ISU, reacţie incredibilă la surpările din Bucureşti: Nu putem garanta siguranţa cetăţenilor

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 12-12-2015 21:14

Siguranţa locuitorilor din două blocuri din zona Eroilor din Capitală, unde s-a surpat terenul în urma lucrărilor făcute pentru extinderea magistralei de metrou, nu poate fi garantată, spune ISU, potrivit căruia constructorul nu poate preciza dacă este vorba de ”o problemă mai amplă în subteran”.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în zona Eroilor unde au apărut deformări în şosea din cauza lucrărilor făcute pentru extinderea magistralei de metrou se află două blocuri, la faţa locului fiind trimise echipaje pentru a interveni în caz de necesitate.

”Ca urmare a deformărilor apărute la carosabilul din zona staţiei de metrou Eroilor, unde se execută lucrări pentru extinderea magistralei, la faţa locului au fost trimise următoarele echipaje - Detaşamentul Special de Salvatori şi un echipaj SMURD. În apropierea zonei unde se observă denivelarea sunt două imobile de locuit”, arată sursa citată de Mediafax, care precizează că în urma discuţiilor dintre reprezentanţii ISU şi constructor s-a stabilit că nu există ”un risc iminent” pentru cele două blocuri.

În condiţiile în care reprezentanţii constructorului nu au putut preciza dacă este vorba despre o problemă punctuală sau despre una ”mai amplă în subteran”, nu se poate ”garanta siguranţa locatarilor din zonă”, mai menţionează ISU.

Totodată, mai multe familii dintr-unul din cele două blocuri au ieşit speriate din locuinţe şi au cerut constructorului să le spună dacă sunt în pericol. În zona respectivă, pe lângă cele două blocuri, sunt construite şi mai multe case.

Vezi şi: Probleme GRAVE în Bucureşti: Se surpă terenul în Cotroceni. Zeci de persoane evacuate