Ministru din Guvernul Ponta, denunţat la DNA

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 17-12-2015 09:44

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la Timişoara au primit un denunţ cu privire la fostul ministru al Societăţii Informaţionale, Sorin Grindeanu. Actualul preşedinte al PSD Timiş este denunţat pentru fapte din timpul mandatului de viceprimar al Timişoarei (2008-2012).

Mai mulţi funcţionari publici din cadrul primăriei Timişoara, secretarul Ioan Cojocari, fostul primar Gheorghe Ciuhandu şi fostul viceprimar Adrian Orza sunt consideraţi suspecţi de DNA Timişoara în dosarul cercetării finanţării echipei de fotbal SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA, fosta echipă a lui Marian Iancu. Deşi este unul dintre cei care au semnat pentru finanţarea echipei, fostul viceprimar Sorin Grindeanu nu este vizat de anchetă.  Grindeanu a fost şi membru în Consiliul de Administraţie al echipei de fotbal.

Deși procurorul Ciprian Dorobanţu a primit un răspuns din partea primăriei care certifică faptul că Grindeanu a semnat pentru finanţarea echipei, acesta nu a ţinut cont de răspuns. În aceste condiţii, unul din suspecţii dosarului finanţării Politehnicii a solicitat DNA Timişoara să-l citeze pe Grindeanu de urgenţă, cu mandat de aducere, pentru a-i aduce calitatea de suspect. Motivarea denunţului este legată de faptul că suspecţii din dosar doresc o judecată unitară şi imparţială, la care ar trebui să ia parte şi Sorin Grindeanu, tot în calitate de suspect, acesta fiind la vremea respectivă viceprimar şi membru în Consiliu de Administraţie al Politehnicii Timişoara, relatează debanat.ro.