Turcia: 'KGB-ul nu mai există'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 20-12-2015 17:20
Actualizat: 20-12-2015 17:23

Turcia nu ia în serios ameninţările Rusiei, deoarece "KGB-ul nu mai există", a declarat premierul turc Ahmed Davutoglu, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a sugerat că Administraţia Recep Tayyip Erdogan se apropie de sfârşit, potrivit Mediafax.

"Guvernul Turciei nu ia în serios poziţiile dure ale preşedintelui Vladimir Putin şi nu va răspunde comentariilor insultătoare şi nediplomatice", a declarat Ahmet Davutoglu, conform ziarului Hurriyet.

"Probabil că Vladimir Putin îşi aminteşte de activităţile pe care le avea pe vremea KGB-ului, dar KGB nu mai există de mult timp iar propaganda sovietică ţine de domeniul istoriei", a adăugat şeful Guvernului de la Ankara.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a continuat sâmbătă declaraţiile critice la adresa Turciei, pe fondul tensiunilor generate de doborârea unui bombardier rus pe 24 noiembrie. Cu ocazia Zilei serviciilor secrete ruse, Putin a declarat, referindu-se la Administraţia de la Ankara, condusă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan: "Nimic nu este etern sub soare".

Relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au deteriorat grav după ce armata turcă a doborât un bombardier rus, pe 24 noiembrie, la frontiera siriano-turcă. Moscova a avertizat că incidentul va avea consecinţe grave asupra relaţiilor bilaterale.

Sursa foto

Vezi si: Victor Ponta, anunțul mult așteptat: După 7 luni de pauză ”forțată”...

Vezi si: TEROARE în Marea Britanie: Ce s-a găsit în telefonul celui care a organizat atentatele din Paris