Sultanatul Brunei: Sărbătorirea Crăciunului este interzisă, iar încălcarea prevederii se pedepseşte

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-12-2015 22:08

Serbarea Crăciunului este interzisă în Brunei, iar cei care încalcă această normă riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare şi o amendă echivalentă cu 20.000 de dolari, relatează marţi directmatin.fr, precizând că măsura a fost instituită în 2014 de sultanul Hassanal Bolkiah al micului stat de pe insula Borneo. 

Vizată de această interdicţie este numai populaţia musulmană, reprezentanţii celorlalte culte putând organiza petreceri private, fără a promova evenimentul. Sunt strict interzise decoraţiunile de Crăciun şi căciulile de Moş Crăciun 

Sultanatul Brunei are puţin peste 420.000 de locuitori, din care două treimi sunt musulmani. Există şi budişti (13%) şi creştini(10%). 

Decizia referitoare la marcarea Crăciunului a fost comunicată odată cu instaurarea legii sharia, care prevede, printre altele, amputarea membrelor în cazul hoţilor, biciuirea pentru consumul de alcool şi avort şi lapidarea în cazul adulterului. Sultanatul Brunei este una din cele mai bogate ţări din lume datorită imenselor sale zăcăminte de hidrocarburi şi este singurul stat din Asia de sud-est care aplică sharia. 

Interdicţia de a sărbători Crăciunul a întâmpinat totuşi o oarecare rezistenţă în sultanat. A fost lansată o campanie care a ajuns virală, numită #MyTreedom. Ea constă în postarea de fotografii cu brazi şi decoraţiuni de Crăciun pentru a lupta împotriva persecutării creştinilor, încheie directmatin.fr.AGERPRES