Revoltă în pușcăria de maximă securitate din Craiova: Deținuții au incendiat celulele

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 23-12-2015 11:25

Deţinuţii din Secţia de Maximă Siguranţă a Penitenciarului Craiova au stârnit o revoltă în celule în urmă cu două nopţi, iar autorităţile abilitate au demarat o anchetă. Puşcăriaşii au incendiat saltelele din celule, au spart geamuri și obiecte sanitare.

Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la una dintre secțiile de maximă siguranță. Potrivit reprezentanților Penitenciarului Craiova, deținuții ar fi contestat programul de difuzare a semnalului TV, care se oprește la ora 23.00. Nemulțumiți că agenții nu țin cont de cererile lor, şapte deținuți ar fi început să distrugă mobilierul din camere. Într-o celulă au fost incendiate saltelele. Trei deținuți au fost răniți.

Citește și: Scandal în ”Beciul Domnesc” unde este Dan Șova: Ce s-a întâmplat în Arestul Central

Cazul este cercetat acum de procurori, dar și de o comisie din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Vizați sunt și angajații din grupa de intervenție, care sunt suspectați că ar fi agresat mai mulți deținuți.

În 2010, în Penitenciarul Craiova a mai avut loc un incident de amploare: mai mulți mascați din echipa de intervenție au fost bătuți de doi deținuți de pe o secție de maximă siguranță.

Citeşte şi: REVOLTĂTOR 100.000 de bucureșteni, afectați de prăbușirea de la metrou: Nu există soluții