Dacă pe vremea comuniștilor era proclamată, fie și propagandistic, grija statului față de cetățeni, acum conducătorii s-ar zice că au în vedere numai grija cetățenilor față de stat. Prin plata a tot felul de impozite aiuristice. Să dea bani, nu contează de unde, nu contează și dacă n-au, sunt înscriși la plată. Și, dacă plătesc, sunt buni cetățeni, tâmpiți exemplari. Spălați de minune pe creiere.
S-a ajuns să se se guverneze doar cu ochii pe indicatorii de stabilitate economică, după dictat străin, nu pe căile de-a obține bunăstatea majorității populației. De exemplu, termenul de sărăcie, ca și combaterea ei, a fost eliminat din planurile guvernamentale. De parcă n-ar exista, de parcă e o pecingine. Dacă se amintește accidental de săraci, în discursul politic dominant, se vorbește ca despre niște oameni second-hand. Numai nu se afirmă explicit că merită exterminați, pe un parcurs fascist în haine noi.
Sunt extrem de curios până unde se poate întinde această coardă. Când se va sătura lumea să achite costurile ticăloșiei politicienilor și a instituțiilor de forță, cu salarii umflate, cu pensii speciale, cu facilități anevoios cuantificabile, cu înțelegeri subterane. Când o să ajungă cuțitul la os după restrângerea treptată a libertăților individuale. Când protestele o să fie hotărât articulate. Și nu de serviciile secrete. Într-o societate în care obligațiile potopesc drepturile, democrația e o poveste golindu-se de conținut.
Aștept vremea când, cu privirea mai lungă ca nasurile individuale, românii se vor sătura să fie niște tâmpiți exemplari.