Incendiu puternic la un restaurant din Capitală

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 13-01-2016 07:24
Actualizat: 13-01-2016 09:03

Un incendiu puternic are loc miercuri dimineața la un restaurant din Parcul Copiilor, din sectorul 4 al Capitalei. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București, înreaga clădire de peste 400 de metri pătrați este în flăcări.

La incendiu au fost trimise 11 autospeciale de pompieri. Datorită orei la care s-a produs incendiul, nu există persoane rănite. Deocamndată nu se cunoaște cauza incidentului.

UPDATE: La aproximativ o oră de la anunţarea incendiului, flăcările s-au redus în intensitate. Incendiul a fost localizat şi s-a acţionat cu precădere la nivelul mansardei.

Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, a menţionat că intervenţia pompierilor a fost dificilă în primele momente, pentru localizarea incendiului, astfel încât acesta să nu se propage de la partea superioară a restaurantului, unde se manifesta violent, către parter.

Reprezentantul ISU a precizat că s-a folosit doar apa din autospecialele de intervenţie şi nu au fost posibilităţi de propagare a incendiului, întrucât cea mai apropiată clădire se află la peste 10 metri distanţă.