Austria le închide uşa migranţilor

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 20-01-2016 17:05

Guvernul austriac a anunţat miercuri că a decis să limiteze la cel mult 37.500 numărul cererilor de azil acceptate anul acesta, mai puţin de jumătate faţă de cele 90.000 de anul trecut, număr care în plus va scădea progresiv în anii următori, transmite AFP. 'Nu putem primi toţi solicitanţii de azil', a declarat în timpul unei conferinţe de presă cancelarul austriac, social-democratul Werner Faymann. El a precizat că şi-a stabilit ca obiectiv pentru anii următori limitarea numărului total al migranţilor la cel mult 1,5% din populaţia ţării, populaţie care este în prezent de circa 8,5 milioane.

Prin urmare, dacă în 2016 vor fi acceptate cel mult 37.000 de cereri de azil, în 2017 acest număr se va reduce la 35.000, în 2018 la 30.000 şi în 2019 va fi de 25.000. Pentru a atinge acest obiectiv, coaliţia guvernamentală de la Viena, alcătuită din social-democraţi şi conservatori, are în vedere înăsprirea controlului la frontiere şi o politică a ajutoarelor sociale mai puţin generoasă. La rândul său, vicecancelarul conservator Reinhold Mitterlehner a declarat că executivul austriac urmăreşte prin această decizie şi să 'exercite o presiune' asupra Uniunii Europene în vederea grăbirii implementării măsurilor menite să diminueze numărul migranţilor extracomunitari, mai ales a celor veniţi din Orientul Mijlociu.

Hotărârea anunţată miercuri survine după alte măsuri ce reflectă o atitudine mai restrictivă a guvernului austriac în chestiunea migraţiei. În aceeaşi zi, 500 de soldaţi suplimentari au fost desfăşuraţi la principalul punct de trecere a frontierei cu Slovenia pentru efectuarea unui control sistematic al migranţilor care intră în ţară. La sfârşitul săptămânii trecute, după ce Germania a anunţat că nu va mai permite intrarea pe teritoriul ei a migranţilor care doresc să ajungă în ţările scandinave, care au luat şi ele măsuri restrictive, guvernul de la Viena a decis la rândul său să returneze în Slovenia aceşti migranţi, spun cei de la Agerpres.