Ciolos, negocieri secrete / zvon

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 28-01-2016 08:29
Actualizat: 29-01-2016 23:13

Premierul Dacian Ciolos s-a exprimat la sfarsitul saptamanii trecute deschis catre consultari legate de alegerea primarilor in doua tururi de scrutin. Desigur, ca aceste consultari sa aiba loc ar trebui sa se intalneasca cu reprezentantii partidelor politice. Acest lucru se va intampla insa departe de ochii presei, potrivit unor surse politice, pentru ca aceste 'consultari' se anunta a fi mai degraba niste negocieri sensibile.

Aceste intalniri nu vor fi deloc usoare pentru Dacian Ciolos, pentru ca va trebui fie sa aleaga o tabara, fie sa gaseasca o cale de mijloc intre doua pozitii complet divergete, PNL fiind ferm pentru doua tururi, iar PSD fiind cel putin la fel e ferm impotriva celor doua tururi.

Pozitia lui Ciolos in aceasta confruntare nu este foarte clara. Daca ne gandim ca in primul sau program de guvernare propunea revenirea la alegerea primarilor in doua tururi, am putea crede ca este pentru acest sistem de vot. Apoi eliminarea acestei initiative din programul de guvernare a facut pe multi sa creada ca a cedat presiunilor PSD de teama sa nu piarda votul acestuia de investitura sau ca pur si simplu a considerat preferabil sa nu modifice o lege abia adoptata de Parlament intr-o majoritate covarsitoare.

Apoi Ciolos a respins categoric propunerea PNL de a emite ordonanta de urgenta pentru alegerea primarilor in doua tururi, catalogand aceasta solutie ca fiind  - 'nedemocratica'. Premierul a fost din nou criticat, de data asta chiar de liberali, si acuzat ca se lasa controlat de PSD. Dupa acest val de nemultumire starnit, Ciolos si-a indulcit pozitia si s-a aratat deschis unor consultari cu partidele.

Intrebarea ramane - unde se poate ajunge in aceste consultari? O varianta de compromis este putin probabila, nici PNL, nici PSD nefiind dispuse sa renunte la interesul propriu. Atunci putem spune ca balanta va fi inclinata de interesul lui Ciolos.

Premierul are de calculat ce vrea si alaturi de cine poate obtine ceea ce vrea. Daca vrea, asa cum s-a zvonit deja, sa ramana premierul liberalilor dupa alegeri, atunci va trebui sa le faca acestora pe plac si nu doar lor, ci si societatii civile care a cerut in strada doua tururi. Aceasta solutie ii compromite insa anul de mandat deja asumat. PSD i-ar putea bloca orice demers, orice initiativa legislativa, orice proiect, socia-democratii dominand inca adminsitratia. Mai mult decat atat PSD ar putea chiar sa ii rastoarne Guvernul cu totul prin motiune de cenzura, ceea ce ar reprezenta un esec personal si profesional major pentru tehnocratul Ciolos.

Situatia fiind atat de sensibila, este evident de ce actorii implicati ar prefera sa desfoasoare aceste negocieri departe de atentia publica.