Noua Republică cere abrogarea legii de micșorare a pedepselor pentru deținuții scriitori

Autor: Alin Ioan Bota, Presedinte Noua Republică
Publicat: 08-02-2016 16:11
Actualizat: 08-02-2016 16:12

Noua Republică salută și apreciază decizia Guvernului privind suspendarea temporară a aplicării prevederilor legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deținuții care publică ”lucrări științifice”, dar consideră că această lege ar trebui abrogată cât mai curând.

„Sper ca această măsură să îi descurajeze pe infractorii care încearcă să scape de pedepse apelând la tot felul de tertipuri. După ce ani de zile am văzut cum ies din închisoare invocând boli care de care mai grave, acum se profită de această lacună legislativă a ”lucrărilor științifice”. Este în mod evident un abuz de drept, care s-a utilizat cu cinism”, a declarat senatorul Noua Republică, Valeriu Todirașcu

Noua Republică susține că suspendarea temporară a beneficiilor pentru scrierea de ”lucrări științifice” este doar un prim pas pe care Guvernul trebuia să îl facă, dar că rezolvarea acestei situații o reprezintă doar abrogarea totală a legii.

”Abrogarea legii care-i avantajează pe deținuții scriitori ar produce o corectare a sistemului în care anumiți politicieni elaborează legi ,,cu dedicație””, a spus senatorul Noua Republică, Valeriu Todirașcu.

Noua Republică se pronunță ferm împotriva micșorării pedepselor pentru deținuții care scriu ”lucrări științifice” în pușcărie și consideră că există o mare incompatibilitate între elaborarea acestor cărți și faptele antisociale  săvârșite.

De asemenea, partidul Noua Republică apreciază că această prevedere legală nu poate fi valabilă în cazul persoanelor cu o instrucție de vârf și cu o calificare profesională superioară, care nu pot invoca necunoașterea legilor sau neîntelegerea consecințelor actelor antisociale comise. În plus, comisia de eliberare condiționată nu poate avea competența să judece valoarea unei invenții sau a unei lucrări științifice și nici să garanteze că respectiva invenție sau lucrare nu este elaborată de cineva din afara penitenciarului și însușită de deținut contra cost sau în schimbul altor foloase pe care le va furniza ulterior eliberării, autorului real.

Amintim că înainte ca tema ,,scriitorii de după gratii” să ocupe spațiul public, Noua Republică, prin senatorul său Valeriu Todirașcu, a depus la Parlament o lege care demonstrează ca această formațiune politică a fost întotdeauna împotriva evitării pedepselor prin tertipuri legislative.

Pentru detalii vă rugăm accesați următorul link:

http://www.comunicatedepresa.ro/partidul-noua-republica3/noua-republica-a-depus-la-parlament-o-lege-impotriva-fentarii-executarii-pedepselor.

 

Partidul Noua Republică

8 februarie 2016