Arabia Saudită, de partea aliaţilor: Vrea să trimită forţe speciale pentru a lupta împotriva ISIS

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-02-2016 20:15

Arabia Saudită ar fi dispusă să trimită forţe speciale în Siria în cazul în care coaliţia internaţională decide desfăşurarea de trupe terestre împotriva Statului Islamic (SI), a afirmat miercuri la Rabat ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir, citat de Reuters.

Aceasta este a doua oară când ministrul saudit se referă la trimiterea de forţe speciale după întâlnirea sa, luni, la Washington, cu secretarul de stat american John Kerry, cu care a discutat despre războiul din Siria şi criza din Yemen. ''Vom discuta detaliile cu experţi din ţările implicate pentru a decide natura participării'', a declarat presei ministrul saudit în cursul unei vizite în Maroc, fără să ofere detalii.

Preşedintele Barack Obama, care doreşte să evite implicarea SUA într-un alt conflict în Orientul Mijlociu, după lungi şi costisitoare războaie în Afganistan şi Irak, s-a arătat foarte reticent în ce priveşte angajarea de trupe terestre în Siria. Dar loviturile aeriene ruseşti ce durează de patru luni în Siria - despre care Moscova susţine că vizează Statul Islamic - l-au ajutat pe preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, să recupereze teritorii de la combatanţii rebeli, alarmând statele arabe din Golf, care îi susţin pe insurgenţi. Arabia Saudită face parte din coaliţia condusă de SUA care luptă din 2014 împotriva Statului Islamic în Siria. Guvernul saudit a afirmat că a întreprins peste 190 de misiuni aeriene în Siria, cu toate că şi-a concentrat eforturile militare în ultimul an asupra conflictului din Yemen, unde Riadul conduce o coaliţie, formată în principal din forţe arabe din Golf, ce luptă împotriva rebelilor houthi, care deţin controlul capitalei yemenite Sanaa.

Săptămâna trecută, un consilier al Ministerului saudit al Apărării afirma că regatul este gata să participe la orice operaţiune terestră în Siria, dar nu preciza posibilitatea de a trimite forţe speciale în teren. În decembrie 2015, Riadul a anunţat, de asemenea, formarea unei coaliţii militare islamice din 34 de naţiuni care ar urma să lupte împotriva terorismului, anunţă Agerpres.