SURSE Se pregătesc mutări în eșalonul doi din politică

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 12-02-2016 08:14

Cu trei luni înaintea alegerilor locale, scena politică merge către un scenariu delicat pentru PNL.

Surse politice din minim patru județe au relatat pentru STIRIPESURSE.RO că disensiunile din PNL și trecerea la o conducere unică vor conduce către plecări importante dinspre liberali spre partidul lui Traian Băsescu.

Liberali înșiși recunosc, în discuțiile neoficiale, că vor fi “mulți” PNL-iști care vor ateriza în Mișcarea Populară, dar că partidul și-a asumat acest risc în momentul în care a încercat să promoveze figuri proaspete în alegeri.

PNL și Mișcarea Populară își dispută, în linii mari, același electorat, mai spun sursele citate, ceea ce face cu atât mai facilă trecerea unor lideri locali din tabăra PNL în partidul lui Traian Băsescu.