Germania și Franța se implică serios în criza din Siria: Ce pași fac cele două superputeri

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 12-02-2016 20:58

Germania a propus Franţei să constituie împreună o misiune de reconstrucţie a Siriei odată ce războiul din această ţară se va fi terminat, misiune la care ar putea să participe şi alte state, dar care va fi condusă de la Berlin şi Paris. Ideea a fost lansată vineri de ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, în timpul unui discurs susţinut la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

Reconstrucţia Siriei, după ce se va forma un 'nou guvern legitim', nu necesită doar 'noi pietre', ci şi 'persoane cu multe capacităţi', iar în această a doua etapă a reconstrucţiei partenerii europeni îşi pot aduce o contribuţie importantă, a spus reprezentanta guvernului de la Berlin, citată de agenţia EFE. Ea a menţionat că Germania este dispusă să-şi asume sarcini în cadrul acestui efort şi a apreciat că pot contribui şi alte ţări, în special Franţa, subliniind că Berlinul şi Parisul ar urma să conducă împreună această iniţiativă. Referindu-se tot la Siria, Ursula von der Leyen a apreciat drept o 'decizie bună' hotărârea adoptată joi la reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO privind desfăşurarea unei misiuni maritime a Alianţei în Marea Egee împotriva traficanţilor de migranţi, misiune propusă de Germania şi Turcia, anunță Agerpres.