Biserica intervine în conflictul dintre SUA și Rusia

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 15-02-2016 19:50

Biserica şi societatea trebuie să facă 'tot posibilul' pentru a schimba radical relaţiile dintre Rusia şi SUA şi a împiedica astfel ''o posibilă confruntare majoră'', a declarat patriarhul rus Kirill, într-un interviu acordat canalului rus de televiziune RT după întâlnirea avută vineri în Cuba cu papa Francisc.

Acest subiect, a precizat patriarhul Kirill, a fost una din temele discutate cu papa Francisc, subliniind că întâlnirea din Cuba a avut loc ''chiar în momentul în care norii se adună deasupra Siriei şi când există pericolul unei posibile confruntări între state ce dispun de un potenţial distructiv enorm''. ''Trebuie făcut tot posibilul pentru a schimba radical relaţiile dintre Rusia şi SUA în bine. Trebuie să se înţeleagă faptul că există două ţări puternice care se pot distruge una pe cealaltă, care pot distruge lumea prin potenţialul lor militar. În niciun caz nu trebuie să aibă loc un război major'', a insistat patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii în interviul amintit, preluat luni de agenţia TASS.

Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse a adăugat că 'sprijinul societăţii, venind de jos, de la oamenii simpli, de la reprezentanţii organizaţiilor religioase, de la biserici, poate forma (în Rusia şi în SUA) un climat care să-i influenţeze favorabil pe cei de care depinde definirea politicii externe'' a celor două ţări. Patriarhul rus a subliniat totodată că ''majoritatea locuitorilor din Statele Unite sunt creştini care împărtăşesc aceleaşi valori, care aparţin aceleiaşi familii creştine'' şi a făcut apel la folosirea acestei apropieri culturale pentru ''a construi punţi şi nu pentru a adânci prăpastia deja existentă'', anunță Agerpres.