Nu am lucrat la Antene, n-am prieteni acolo, de destule ori nu mi-au plăcut politicile lor editoriale. Dar acest trust, în special prin Antena 3, a jucat un rol capital în devoalarea nemerniciilor regimului Băsescu. Regim perpetuat în instituțiile de forță ale statului, sub tutela aparent abulicilor Iohannis și Cioloș și a cohortei de tehnocrați din guvern, despre care nu știi ce să zici mai repede și sigur- sunt nepricepuți sau ofițeri acoperiți, ori ambele la un loc.
Evacuarea pretinsă de ANAF în 5 zile a sediilor celor cinci televiziuni e un abuz. Placa cu recuperarea prejudiciului din dosarul lui Voiculescu nu ține- imobilele sunt trecute deja în proprietatea statului. Statul nu are decât să le vândă la licitație, însă trebuie să se respecte și drepturile chiriașilor, redacțiile în cauză, care au contracte de închiriere. ANAF nu are voie să scoată în stradă chiriași cu contracte în derulare, valabile. Desigur, dacă nu vrea să pară o instituție fascistă, care se pișă pe legi și pe libertatea de exprimare.
Urmărind evenimentele, am fost dezgustat de bucuria afișată de adversarii postului. Că fostul ministru de externe Baconschi, admirator al Elenei Udrea, e un tâmpit cu aere de intelectual subțire, nu e o noutate. A confirmat-o iar, spunând că închiderea Antenelor e "o binecuvântare divină". M-a șocat însă tăcerea politicienilor cu greutate, singura excepție notabilă fiind Călin Popescu Tăriceanu. Oricine are ocazia să se convingă cât creier și apetit democratic au politicienii. Cât sunt de slugi, cu ”am înțeles, să trăiți”!
Cazul Antene- ANAF (o interfață a sistemului care conduce în realitate țara) e o poveste despre ură, nu altceva. Ura contra libertății cuvântului. Despre ura păpușarilor care domină România împotriva ziariștilor ce le încurcă jocurile murdare.