Bebeluşii mor, misterul bacteriei ucigaşe continuă. Ministrul Sănătăţii se declară 'frustrat'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 17-02-2016 11:19
Actualizat: 17-02-2016 11:56

Ministrul Sănătăţii, Achimaş-Cadariu, a ajuns miercuri dimineaţă la Spitalul "Marie Curie" pentru a "vedea dacă lipseşte ceva" din tratamentul bebeluşilor din Argeş. Ministrul s-a declarat frustrat de faptul că nu deține încă un rezultat al anchetei cu privire la sursa infecţiei.

Ministrul urmează să fie audiat în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților începând cu ora 12.30.

Trei bebeluşi au murit până acum la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Capitală, iar alţi patru se zbat între viaţă şi moarte. Institutul Național "Cantacuzino" a infirmat prezența bacteriei Escherichia coli în cazul celui de-al treilea copil cu sindrom hemolitic-uremic care a murit la Spitalul "Marie Curie", a precizat Ministerul Sănătății.

Autorităţile din România cer ajutorul medicilor din străinătate. O echipă a Centrului European de boli transmisibile urmează să vină în ţară în următoarea perioadă. De la declanşarea alertei medicale din Argeş.

Între timp, alţi patru copii au fost internaţi în spitalele din Argeş, însă medicii anunţă că nu sunt infectaţi cu bacteria E.coli, ci cu rotavirus.