Răsturnare de situație în cazul legii dării în plată: Înfrângere pentru BNR și bănci

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 17-02-2016 15:14

Modificare extrem de importantă în Comisiile Juridică și Economică. Programul „Prima Casă” a fost inclus în legea dării în plată. Banca Națională dorea ca darea în plată să nu se aplice creditelor prin programul „Prima Casă”.

Votul din aceste comisii a fost unul cu scântei și pe muchie de cuțit. Au fost șapte voturi pentru excluderea clienților care au luat credite prin programul „Prima Casă” din legea dării în plată și opt voturi împotriva excluderii.

Amendamentul a picat așadar, astfel că și cei care au luat credite prin programul „Prima Casă” vor putea să beneficieze de legea dării în plată.

Citește și: Setarea asta îți strică Iphone-ul: Ce nu trebuie să faci / VIDEO

Oficialul Băncii Naționale a susținut înainte de vot că varianta în care cei care vor fi excluși din legea dării în plată ar fi cea mai bună pentru economia românească, pentru că programul va putea să meargă mai departe și astfel vor putea să beneficieze și alți clienți de acest program.

De aceeași părere a fost și oficialul din Ministerul de Finanțe, Enache Jiru. El a subliniat că dacă nu va fi exclus acest program din legea dării în plată atunci garanția statului va deveni nulă.  160.000 de români au luat până acum credite prin programul „Prima Casă”.

Citește și: INCREDIBIL Chinezii au cumpărat aproape jumătate din produsele de lux din lume