Venezuela: Preşedintele Maduro anunţă majorarea preţului la benzină, o premieră după 20 de ani

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 18-02-2016 07:38

Preşedintele venezuelan, Nicolas Maduro, a anunţat miercuri, în cursul unei alocuţiuni în care au fost prezentate mai multe măsuri economice, majorarea preţului la benzină, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, care va trece de la 0,01 la 0,95 dolari pe litru pentru Super 95, relatează AFP. 

"Este o măsură necesară, mi-o asum", a declarat şeful statului într-un discurs în cursul căruia a precizat că nou preţ la benzina Super 95 va fi de "6 bolivari" (0,95 dolari) litrul. 

Nicolas Maduro a anunţat, de asemenea, o devalorizare cu 37% a monedei naţionale, bolivarul, atunci când va fi destinat importului de alimente sau medicamente, o particularitate pentru această ţară unde există simultan mai multe cursuri de schimb pentru dolar în funcţie de ce este cumpărat. 

"Vom simplifica sistemul de schimb în două categorii, sistemul de schimb protejat care va fi introdus mâine (joi), de la 6,3 la 10 bolivari" pentru un dolar, şi o altă categorie, "flotantă", care este în prezent la 200 de bolivari pentru un dolar, a menţionat preşedintele Venezuelei. 

În cursul acestei intervenţii de mai multe ore, Nicolas Maduro a prezentat o serie de măsuri pentru a înfrunta, în opinia sa, grava criză economică care zguduie această ţară cu cele mai importante rezerve de petrol din lume.AGERPRES