Guvernul, somat să ia măsuri de urgenţă să asigure funcţionarea Antenelor

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 18-02-2016 12:29
Actualizat: 18-02-2016 12:43

Comisia pentru cultură şi media a Senatului condamnă ferm acţiunile în forţă ale funcţionarilor ANAF faţă de Antena Group, considerându-le drept "o intimidare", şi cere Guvernului să adopte în regim de urgenţă măsuri administrative corecte care să asigure funcţionarea celor cinci posturi de televiziune.

"Membrii Comisiei pentru cultură şi media a Senatului exprimă îngrijorarea profundă în legătură cu modul de rezolvare a situaţiei critice în care televiziunile grupului Intact au fost puse de către o instituţie a statului şi cere Guvernului României adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor administrative corecte, apte să asigure celor cinci posturi de televiziune din cadrul grupului Intact posibilitatea unei funcţionări normale menite să răspundă pe deplin nivelului ridicat de interes pe care opinia publică din România îl manifestă pentru această instituţie media", se arată într-un comunicat transmis, joi.

De asemenea, Comisia pentru cultură "condamnă ferm acţiunile în forţă ale funcţionarilor ANAF care, într-o formulă supradimensionată, au invadat sediile de televiziune şi au solicitat persoanelor prezente, jurnalişti şi invitaţi, să se legitimeze".

"Este un act de intimidare exercitat de către o instituţie a statului, incompatibil cu regulile de bază ale democraţiei. Acţiunea ANAF poate genera ca, prin mijloace administrative discriminatorii, să fie induse modificări ale ratingului de audienţă, cu implicaţii în ceea ce priveşte poziţia pe piaţa de publicitate, printr-un act grosolan de manipulare a opiniei publice, care nu are nimic de-a face cu aplicarea legii sau cu actul de guvernare", se precizează în comunicat.

Potrivit comunicatului, Comisia pentru cultură şi media a Senatului a analizat "consecinţele foarte grave pe care intervenţia abuzivă a ANAF, la cinci sedii de televiziune ale grupului Intact, le poate avea pentru libertatea presei din România, garantată prin Constituţie".

"Într-o societate democratică, instituţiile publice nu trebuie să acţioneze într-o manieră care să nască îndoieli cu privire la respectarea normelor statului de drept, nici din neglijenţa acţiunii, nici cu intenţie. O posibilă întrerupere a emisiei, cauzată de decizia de evacuare a clădirilor, ar constitui o limitare nepermisă a libertăţii de exprimare a instituţiilor de presă din România şi a dreptului cetăţenilor la liberă informare", se menţionează în comunicat.

Membrii Comisiei de cultură a Senatului susţin că "abuzul ANAF vizează un trust de presă care ocupă o poziţie de lider pe piaţa audiovizuală din România şi care, ca persoană juridică, nu are restanţe financiare către stat".

"Este, în acelaşi timp, distorsionată competiţia deschisă dintre instituţiile media, competiţia fiind cea care, în mod normal, asigură varietatea şi echilibrul surselor de informare pentru opinia publică. Poziţionarea furnizorilor de servicii media trebuie să aibă la bază audienţa reală, profesionalismul şi independenţa editorială şi nu protejarea forţată a unor interese economice", se mai arată în comunicat.

AGERPRES