FOTO & VIDEO - Primii oameni la mitingul Antena 3: 'Dacă nu ar fi Antena 3, am fi numai cu minciuni'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 19-02-2016 12:57

Televiziunile din trustul Intact organizează vineri, de la ora 15, un miting în Piaţa Constituţiei. Pregătirile au început în faţa Parlamentului încă de dimineaţă, când s-au montat garduri metalice, corturi şi o scenă. După ora 12, primii oameni au început să se strângă în piaţă, alături de câţiva prezentatori Antena 3 şi jandarmi.

Primii participanţi, aproximativ 20, sunt pensionari veniţi să susţină Antena 3. "Am venit pentru că îi iubesc şi să îi susţinem. Pentru că spune adevărul, nu spune minciuni. Dacă nu ar fi Antena 3, am fi numai cu minciuni. Îi iubim. Nu mă ia somnul până nu văd ultimele ştiri de la Antena 3", a declarat un participant la miting, pentru stiripesurse.ro. "Am venit să obţinem dreptatea", a adăugat un alt participant.

Cei prezenţi sunt "înarmaţi" cu pancarte pe care scrie "Antena 3 e aici", "Suntem alături de Antena e! Magistraţii, judecătorii şi procurorii să răspundă pentru greşelile făcute!". "Victor Ponta preşedinte", scrie pe o altă bucată de carton.

Potrivit organizatorilor, Antena 3 nu îşi propune ca întâlnirea să se transforme într-un miting împotriva clasei politice. "Vedetele Antena 3 vor în acest fel să mulţumească pe viu, dincolo de ecranul televizorului, pentru sprijinul pe care telespectatorii l-au demonstrat în cele mai grele momente. Manifestarea este în acelaşi timp un semnal de alarmă faţă de abuzurile la care au fost supuse cele cinci televiziuni ale trustului Intact", precizează organizatorii.