Decizia primăriei în privința autorităților: Ce spune Răzvan Sava

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 19-02-2016 17:52

Primăria Municipiului Bucureşti îşi asumă deschiderea Arenei Naţionale doar în condiţiile legii şi a solicitat MAI şi ISU să precizeze în scris care sunt prevederile legale în acest sens, afirmă primarul general al Capitalei, Răzvan Sava, într-un comunicat al PMB transmis, vineri, Agerpres.

"Primăria Capitalei, ca orice instituţie publică din România, este garantul respectării legii. PMB îşi asumă deschiderea stadionului doar în condiţiile legii. Prevederea legală care va permite deschiderea Arenei Naţionale va fi imediat pusă în aplicare, preocuparea Municipalităţii fiind aceea de a reda acest stadion competiţiilor sportive, în condiţiile legii", afirmă Răzvan Sava, citat în comunicat. Conform informării, Primăria Capitalei a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să precizeze în scris care sunt prevederile legale în baza cărora Primăria Municipiului Bucureşti poate organiza evenimente pe Arena Naţională, până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu.