Primarul unui oraș, condamnat la închisoare cu executare

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 19-02-2016 18:11

Magistrații Curții de Apel Constanța au dat o sentință definitivă în dosarul în care primarul din Năvodari, Nicolae Matei, a fost trimis în judecată pentru dare de mită. Matei a fost pus sub acuzare după ce ar fi cerut protecția unui ofițer de poliție judiciară în anchetele penale în care a fost implicat. În schimbul acestui sprijin, primarul i-ar fi promis poliţistului două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro. Tribunalul Constanța l-a condamnat pe Matei, în primă instanță, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Sentința a fost atacată la Curtea de Apel, care i-a redus pedeapsa la un an și jumătate cu executare. Potrivit unor surse, Matei urmează să fie dus la Penitenciarul Poarta Albă.

Citește și: Analiza lui Dacian Cioloș după ce a vizitat spitalul din Pitești: ”Problemele mari au trecut”

Primarul Nicolae Matei a spus că va discuta cu avocații săi, pentru a stabili ce mai are de făcut: „Nu știu dacă perioada în care am stat în arest preventiv va fi scăzută din sentință. Să fiu sincer, nici nu mai știu cât timp am fost arestat, voi discuta cu avocații. Este un moment extrem de greu pentru mine, la fel cum ar fi pentru toți cei care își asumă funcții importante”, a spus Matei pentru telegrafonline.

Citește și: Antena 3 a făcut plângere penală: Vezi împotriva cui