Facebook pregăteşte o schimbare majoră care nu va fi pe placul utilizatorilor

Autor: F. P.
Publicat: 22-02-2016 08:05

Ultima modificare pregătită de Facebook nu va fi pe placul utilizatorilor. Începând cu al doilea trimetru din 2016, Facebook va livra reclame prin intermediul mesageriei, scrie noobz.ro, care citează TechCrunch.

Companiile vor putea să livreze pe Facebook Messenger reclame de nişă, după ce ar avea loc o discuţie în privat. Dacă discuţi cu o anumită companie despre o anumită comandă, există posibilitatea ca ulterior să primeşti reclame la alte produse care te-ar putea interesa.

Dacă acest lucru nu ar fi considerat suficient de enervant, Facebook permite, de asemenea, companiilor să folosească URL-uri personalizate pe care utilizatorii pot da click pentru a iniţia o conversaţie. Aşadar, fb.com/msg/companyx va porni o conversaţie, dar îi permite, de asemenea, companiei să îţi trimită reclame ori de câte ori consideră că ceva te-ar putea interesa.

Serviciul nu s-a lansat încă şi nu este exclus ca acesta să nu vadă lumina zilei, dacă utilizatorii care îl testează oferă un feedback negativ, mai scrie sursa citată. Dacă într-adevăr se va lansa această funcţie, rămâne de văzut dacă utilizatorii vor avea posibilitatea să dezactiveze reclamele, în cazul în care nu suntem interesaţi de ele sub nicio formă.