Senator PSD demisionează: ‘Mă simt umilit’

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 23-02-2016 07:57
Actualizat: 23-02-2016 16:32

Președintele Comisiei de Agricultură din Senat, Gheorghe Saghian, și-a anunțat, luni, în ședința săptămânală a senatorilor social-democrați, demisia din partid, acesta acuzând relațiile din interiorul organizației în care este înscris, au relatat surse PSD pentru STIRIPESURSE.RO.

Senator PSD de Galați aflat la al doilea mandat în Parlament, Saghian le-a spus colegilor săi că pleacă din partid pentru că se simte umilit de șeful județean al PSD, europarlamentarul Dan Nica.

Contactat de ȘTIRIPESURSE.RO, Saghian nu a negat faptul că și-a anunțat demisia.

“Momentan sunt în PSD. Dacă o să iau o decizie o să anunț. Oricum doream să dau comisia de agricultură altui coleg”, a declarat senatorul PSD.