Judecătoarea care a achitat-o pe Mariana Rarinca, cercetată de Inspecţia Judiciară

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 24-02-2016 13:29

Judecătoarea care a achitat-o pe Mariana Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe preşedinta Curţii Supreme, este dacă de Inspecţia Judiciară pe mâna CSM, pentru că a intervenit în timpul procesului în care s-a judecat contestaţia în anulare la sentinţa de achitare.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecătoarea Risantea Găgescu de la Curtea de Apel Bucureşti pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi imixtiune în activitatea altui magistrat. 

Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Judiciare, prima acuzaţie se referă la intervenţia judecătorului în soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii penale pe care a pronunţat-o, "prin participarea la şedinţa de judecată, formularea de cereri, depunerea de înscrisuri şi acceptarea, fără niciun fel de obiecţiuni, a apărărilor formulate de avocatul său". 

Conform aceleiaşi surse, respectivul avocat, pe de o parte, "a asigurat apărarea şi în două rânduri resursele financiare pentru una din părţile cauzei soluţionate prin decizia contestată şi, pe de altă parte, a acordat asistenţă juridică în cursul cercetării disciplinare a judecătorului în cauză". 

A doua acuzaţie, de imixtiune în activitatea altui judecător sau procuror, a constat în aceea că, deşi nu avea nicio justificare legală să intervină în contestaţia în anulare, magistratul l-a atenţionat pe judecătorul învestit cu soluţionarea acesteia să se abţină de la judecată. 

"Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului în cauză", se mai precizează în comunicat.