Ungaria va organiza referendum pentru refugiaţi: Anunţ oficial al unui ministru

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 26-02-2016 19:25

Referendumul anunţat de Ungaria cu privire la planul european de relocalizare a refugiaţilor între ţările membre ale Uniunii Europene ar putea fi organizat cel mai devreme în termen de 150 de zile, a declarat vineri ministrul justiţiei, Laszlo Trocsanyi, într-o conferinţă de presă, transmit Reuters şi AFP. 'Cel mai scurt termen posibil (pentru organizarea referendumului) este de 150 de zile, iar cel mai lung, de 250 de zile', a indicat ministrul, referindu-se la procedurile juridice care trebuie urmate.

În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul justiţiei a acuzat Uniunea Europeană că îşi încalcă mandatul prin încercarea de a impune cote de relocalizare statelor membre. 'Opinia noastră este că UE nu are nicio autoritate de a ordona aşezarea obligatorie a unor persoane într-o ţară anume. UE nu are o astfel de jurisdicţie', a subliniat Laszlo Trocsanyi. Comisia Europeană a declarat joi că 'nu înţelege' decizia Budapestei, anunţată miercuri de premierul Viktor Orban, de a organiza acest referendum, în condiţiile în care programul de repartizare de refugiaţi a fost hotărât printr-un 'proces decizional asupra căruia au căzut de acord toate statele membre, în virtutea tratatelor (europene)'.

Circa 8 milioane de alegători vor fi chemaţi să răspundă la întrebarea: 'Vreţi ca Uniunea Europeană să decreteze o relocalizare obligatorie de cetăţeni ne-ungari în Ungaria fără aprobarea parlamentului ungar?'. În mai 2015, 63% dintre unguri şi-au exprimat opoziţia faţă de programul de relocalizare al UE, doar 27% declarându-se în favoarea mecanismului. Pentru ca referendumul să fie declarat valid, rata de participare trebuie să fie de cel puţin 50% din numărul celor înscrişi pe listele electorale, spune Agerpres.